Mereu aveam nevoie sa-mi blochez mintea pentru a lasa experienta sa existe, pentru a-i lasa spatiu sa se intample, si astfel, am reusit sa depasesc cele mai grele momente. In realitate, sincer, nici un moment nu a fost atat de greu cum mintea il poate face sa fie....
Este foarte interesant de exemplu, noaptea, in pustietate, cum mintea intra in panica si te provoaca pana la sufoacre. Auzeam tot felul de zgomote noi pe care mintea nu era in stare sa le accepte pentru ca pur si simplu nu reusea sa le identifice. Erau noi, diferite, si daca nu as fi putut sa trec dincolo de mintea mea m-as fi sufocat din cauza panicii. Mereu si mereu trebuia sa fiu acolo, prezenta, sa imi infrunt propria realitate fara mintea care tzese iluzii... Este minunat! Desi pare imposibil, stiu, o astfel de experienta te invata sa fi viu!
Noi, din pacate, in majoritatea timpului nu suntem vii...suntem cumva, un fel de somnambuli, adevarat ca este greu de crezut...
Intr-o noapte toata noaptea au urlat niste lupi. Paul abia dupa vreo 3 zile mi-a spus ca si lui ia fost frica si ca nu stie nici el daca erau sau nu lupi. Eram intr-un varf de deal mai mare, pustiu, un soi de padure nici de brazi nci de stejari, o combinatie, cu destul de mult spatiu larg, cu stane de oi. Poate nu au fost lupi, poate au fost niste caini necajiti... habar nu am. Stiu doar ca numai prezenta mea si faptul ca reuseam sa-mi opresc mintea din a crea iluzii ma ajutat sa depasesc momentul fara sa ma isterizez cum as fi procedat alta data.
Cand esti acolo, in prezent, nu ti se poate intampla nimic rau pentru ca absolut toate lucrurile se aranjeaza in favoarea ta. Nu stiu de ce, dar asa se intampla.Am experimentat asta, si este adevarat. Nu as fi crezut.
Toate fricile noaste sunt de fapt frica de moarte a egoului. Nu intelegeam ce inseamna acest lucru. Pana nu m-am confruntat singura cu aceasta permanenta frica - frica de moarte. Cand transcenzi aceasta frica, nu mai este nimic dincolo de ea este numai vid si liniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu