In seara dinaintea drumului spre Kardzhali am ajuns cu greu - si eu as putea sa spun si epuizata la locul unde urma sa campam. Erau nori peste tot, vant, si se prevedea o vreme nasoala. Speram sa ploaie peste noapte insa, na plouat, dar a plouat a doua zi, aproape toata ziua. Eram la o intersectie de drumuri, aveam de ales Kardzhali sau Haskovo. Am trimis sms la Rado cu care urma sa luam legatura pentru a ne gazdui o noapte si am asteptat raspunsul de la el toata seara, pana tarziu. Si nu am primit nici un raspuns. Eram usor dezamagiti, incercam sa ne refacem traseul, sa gasim o cale sa ajungem la Haskovo. Asa ca am trimis sms si la Ivan in speranta ca el ar putea fi disponibil. Imi doream tare mult sa ajungem undeva unde sa pot sa fac un dus si sa-mi spal hainele. Ivan ne-a raspuns imediat asa ca ne-am relaxat, am dormit linistiti cu planul facut - Haskovo.
Dar spre dimineatza, un alt sms, de la Rado ne anunta ca ne asteapta cu mare drag si isi cerea scuze ca a uitat sa ne scrie pe seara.
In aceste conditii am ales sa remodificam traseul, sa urmam soseaua spre Kardzhali iar mai apoi, spre Haskovo.
Dupa o zi grea mai mult de urcare, o zi ploioasa, cu toate lucrurile ude fleasca, inclusiv hainele de pe noi si sacii de dormit - al meu a scapat cu putina umezeala dar a lui Paul a fost fleasca de tot,eu eram aproape la capatul puterilor. Genunghiul ma durea la fiecare urcare iar vantul imi ingheta mainile. In acea noapte am avut un vis ciudat, am visat ca mergeam cu un camion mare. Amintindu-mi eu visul l-am rugat pe Paul sa facem cu mana la un camion sa ne ajute sa ajungem mai repede la Kardzhali pentru ca fiind o zona foarte muntoasa mi se parea imposibil sa parcurg acei 50 de km in starea de low power in care ma aflam.
Paul radea de mine ca ma iau dupa vise, ca este destul de greu sa ne ia vreo masina cu tot cu biciclete. Eu nu am renuntat, ma tot intorceam la fiecare masina cautand-o pe cea care ne va duce la Rado si Nadjia.
Am incercat sa opresc o camioneta a carui sofer mi-a dat din umeri zambind.... Paul radea de mine ca dupa felul disperat in care am incercat sa opresc camioneta nu o sa reusesc sa opresc vreo masina. Dar, la 10 minute, noi impingeam bicicletele in sus, si a trecut un camion. Paul ia facut cu mana si acesta a oprit.
Nu-mi venea sa cred! Era fix ca in visul meu [:D] Un om, fara prea multe vorbe, la ajutat pe Paul sa bage bicicletele in spate si noi am urcat langa el in cabina unde era cald si confortabil.
Toti acei 50 de km erau .... numai urcare grea si coborare pe masura, dupa care din nou o urcare. Era un fel de pas, ca si Pasul Tihutza de la noi. Nu reuseam. Nu intr-o zi asa cum era planul nostru.
Soferul na vrut sa ne ia bani, dar Paul a insistat si ia dat 20 de leva. Atunci am realizat ca banii nu te ajuta mereu, ca poti sa ai portofelul plin de bani dar ai nevoie de un om binevoitor care sa te ajute, si acesta sa o faca benevol...
Si asa am ajuns la marginea orasului cand Paul la sunat pe Rado, acesta fiind uimit de performanta cu care am ajuns [:)] Sa bucurat mult pentru noi ca am reusit sa venim cu un camion. Acolo mi-am refacut usor genunchiul pentru ca am stat 2 zile si 3 nopti.
Ne-am plimbat prin oras, am incercat sa vizitam un muzeu dar era inchis asa ca am mai servit cate o cafea prin oras iar seara, fiind ziua mea am iesit in oras cu Rado si Nadjia si am petrecut o seara faina, cu mancare delicioasa si vin rosu.
Nadjia este vegetariana. Eu cochetez de multa vreme cu ideea de a deveni vegetariana, nu imi place de loc gandul ca mananc animale, insa, nu stiu de ce, probabil din obijnuinta ma trezesc din nou mancand carne...
Nadjia mi-a povestit din experienta ei, am inteles ca totul are nevoie de timp si mai ales, am stat alaturi de ea sa vad ce bunatati vegetariene gateste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu