Chiar la intrare in sat acest om statea pe scari, si Paul la rugat sa-i permita sa faca cateva fotografii, ne-a salutat in engleza/germana/italiana si bulgara si dupa ce l-am rugat sa-si treaca adresa in carnetelul nostru pentru ai trimite acasa fotografiile ne-am luat ramas bun de la el, si de la caprele si porcii care s-au cam speriat de noi.
Se lasase seara si noi abia urcam o zona destul de muntoasa. Un sat mai bine de jumatate parasit, unde, au trecut doi oameni in liniste, uitandu-se speriati/mirati/tacuti spre noi fara a scoate vreo vorba. Am pedalat incet printre stalpii plini de negroloage cu fotografii de oameni tineri si batrani morti.
acest micut ied a fost foarte incantat de tricoul meu galben si a inceput sa-mi rontaie din el de abia am reusit sa il scot dintre dinti fara sa-l rupa....
ce tarziu vad! parca citesc un roman! drum bun in continuare si vreme pe masura!sunteti niste curajosi si meritati tot respectul si admiratia mea si ale celorlati.sa va reintoarceti cu bine!
RăspundețiȘtergere